Generalul (R) Eugen Bădălan: „Niciun CANDIDAT nu a spus ce trebuia într-o campanie electorală”

Publicat: 24/11/2024, 20:52

Generalul în retragere Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major al Armatei Române a fost invitatul la Marius Tucă Show duminică, 24 noiembrie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. Ediție Specială – România își alege președintele!

Generalul în retragere Eugen Bădălan consideră că pentru aceste alegeri campania electorală a fost „o mizerie” în care niciunul dintre candidați sau reprezentanții candidaților nu au făcut și nu au spus niciodată ce trebuia spus într-o campanie electorală.

„S-au cantonat toți în mizeria acuzelor, de cele mai multe ori sau o bună parte dintre acuze fiind mincinoase – asta a fost – și, prin interpuși sau prin diverse cărți au prezentat un așa-zis program, dar care a fost, în opinia mea, un program de guvernare. Niciunul nu a prezentat un program prezidențial. Au prezentat programe de guvernare. De ce spun că niciunul n-a prezentat un program prezidențial? Pentru conform legislației în vigoare, în patru luni după instalare, președintele trebuie să prezinte Parlamentul – nu spre aprobare, ci doar să prezinte Parlamentului, conform legislației în vigoare astăzi, strategia apărării naționale. Este singurul document pe care legislația îl cere ca obligativitate a președintelui”, a precizat Generalul în retragere Eugen Bădălan

Potrivit fostului șef al Statului Major al Armatei Române, prevederile anterioare erau mai cuprinzătoare, obligându-l pe președinte să prezente strategia securității naționale, apărarea națională fiind o componentă a securității.

„Deci niciunul dintre prezidențiabili, dintre cei participanți la această cursă, nu a făcut vorbire de programul prezidențial, ci de un program de guvernare”, a spus invitatul lui Marius Tucă.

La întrebarea „De ce?”, generalul a răspuns că „unii nu știu și unii nu au vrut să se amestece, pentru că Ii se pare prea complicat”.

Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis